Obezitatea, foarte des intâlnita în practica medicala, este o afectiune dificil de tratat si care se asociaza cu o multitudine de afectiuni metabolice si morfologice. Obezitatea reprezinta prezenta tesutul adipos (grasimii) în exces ce duce la un exces ponderal de 20 % sau mai mult din greutatea normala. Examenul fizic este de obicei suficient pentru a determina excesul de tesut adipos. În practica, îm mod curent pentru evaluarea cantitativa a gradului de obezitate se folosesc în principiu doua metode de calcul: greutatea relativa si indexul de masa corporala.
Greutatea relativa reprezinta raportul dintre greutatea corporala masurata si greutatea ideala (obtinuta din tabele) x 100. Indexul de masa corporala este calculat prin împartirea greutatii corporale masurata în kg la patratul înaltimii (taliei)(m2). Acest din urma parametru reflecta cu mai mare acuratete rezenta tesutului adipos în exces. Valorile normale ale IMC sunt de: 20-25 kg/ m2.
Obezitatea usoara este reprezentata de o greutate relativa de 120-140% si un IMC de 27-30 kg/ m2. Obezitatea moderata este reprezentata de o greutate relativa de 140-200% si un IMC de 30-40 kg/ m2. Obezitatea grava este reprezentata de o greutate relativa mai mare de 200 % si un IMC mai mare de 40 kg/ m2.
Cauzele obezitatii
- factori genetici
- hipotiroidia
- sindromul Cushing
- diabetul zaharat tip 2 cu obezitate
- exces de aport de calorii
- sedentarism
Consecintele obezitatii
Obezitatea de asociaza cu cresterea semnificativa a morbiditatii si mortalitatii. Cele mai obisnuite dintre acestia sunt:
- hipertensiunea arteriala
- boala coronariana
- afectiuni degenerative articulare
- diabetul zaharat tip 2
- hiperlipemia
- handicapul psiho-social
Diagnosticul obezitatii
Se face prin coroborarea elementelor clinice de diagnostic cu examinarea de laborator.
Scaderea involuntara în greutate
Ca si în cazul obezitatii, evaluarea scaderii în greutate se face cu ajutorul celor doua metode de calcul: greutatea relativa si indexul de masa corporala. Greutatea relativa reprezinta raportul dintre greutatea corporala masurata si greutatea ideala (obtinuta din tabele) x 100. Indexul de masa corporala este calculat prin împartirea greutatii corporale masurata în kg la patratul înaltimii (taliei)(m2). O pierdere de 10% sau mai mult din greutatea obisnuita într-o perioada de 1-2 luni este considerata, în general, ca fiind predictiva pentru un status clinic precar. Evaluarea compozitiei corporale – depozitele adipoase si capitalul musculaturii scheletice – poate fi efectuata de catre medic prin inspectie sau pe baza unor criterii cantitative, mai obiective. Ca si criterii cantitative se masoara:
pliul cutanat la nivelul muschiului triceps
circumferinta bratului
Cauzele scaderii în greutate
malnutritia ce include un deficit cantitativ si/sau calitativ de alimente
majoritatea tipurilor de cancer
afectiunile sistemului digestiv: boli inflamatorii intenstinale (colita ulcerativa, boala Crohn), ulcerul peptic, boala celiaca etc.
tulburari endocrine: hipertiroidism, diabet zaharat, hipotiroidism, insuficienta suprarenala, hipercalcemie
infectii severe: tuberculoza, infectii fungice, viermi, paraziti, virusul imunodeficiensei umane (HIV)
înaintarea în vârsta: scaderea neprevazuta a greutatii este mai frecventa la adultii în vârsta, atunci când se modifica gustul si mirosul, deseori pacientul confruntându-se cu greata si depresie
tratament medicamentos
boli ale plamânilor: BPOC
boli cardiovasculare: insuficienta cardiaca congestiva
boli neurologice: bola Parkinson, dementa, scleroza multipla, accidentul vascular cerebral
boli renale: pacientii cu afectiuni ale rinichilor pot pierde în greutate din cauza varsaturilor, a starii de greata si a proteinelor eliminate prin urina
modificari ale starii de sanatate mentala: anxietatea, depresia, stresul
Diagnosticul scaderii în greutate
Se face prin coroborarea elementelor clinice de diagnostic cu examinarea de laborator. Sunt necesare examinari complexe pentru a evidentia multitudinea de cauze ce pot duce la scaderea în greutate.